Voice Control – puterea limbajului

Voice Control e o funcție nou integrată în macOS Catalina, iOS 13 și iPadOS, care oferă control vocal total asupra dispozitivelor (Mac, iPhone și iPad) acelor persoane care nu pot utiliza metodele tradiționale de input. Pentru utilizatorii cu limitări motorii, e o veste cu adevărat mare.

voice control

Voice Control oferă comenzi și o experiență de dictare de ultimă generație. Utilizatorii pot naviga și controla întregul ecran cu ajutorul vocii, fapt ce le oferă acces la toate funcțiile majore ale sistemelor de operare Apple. În plus, utilizatorii pot utiliza comenzile vocale pentru a da clic, swipe și interacționa cu ecranul – astfel că vor putea face tot ce poate face un utilizator de mouse sau touchscreen. Disponibilitatea Voice Control pe macOS, iOS și iPadOS asigură o experiență consistentă pentru utilizatorii dispozitivelor Apple.

în continuare, hai să trecem în revistă funcțiile cheie ale acestui soft.

Transcrierea de la limbaj la text (Speech-to-text)

La baza funcției Voice Control stă abilitatea de a înțelege vocea umană. Integrând cele mai avansate tehnologii de învățare automată pentru transcrierea speech-to-text, Voice Control e cea mai avansată tehnologie de dictare creată de Apple vreodată. Pentru utilizatorii care nu pot tasta cu mâinile, o dictare cât mai exactă e esențială pentru o comunicare rapidă și eficientă. Motorul de recunoaștere a limbajului din Voice Control înțelege cu precizie limbajul natural, astfel încât utilizatorii nu sunt nevoiți să se concentreze pentru o dicție perfectă.

Editarea textului

Utilizând doar vocea, oamenii pot selecta cu precizie fragmente de text, pot face corecturi de finețe și pot vedea alternative de cuvinte sau sugestii de emoji.

Navigare completă

Utilizatorii pot accesa acum toate părțile ecranului spunând doar numele sau cifrele elementelor, utilizând grila suprapusă și înregistrând comenzi multistep. Voice Control oferă utilizatorilor cu limitări motorii un acces complet la interfața utilizatorului (UI), astfel încât să poată naviga pe ecran și să realizeze acțiuni complexe cu ajutorul comenzilor vocale, de la mutarea elementelor pe ecran și selectarea butoanelor neetichetate.

Gesturi vocale

camera cu taburet și chitară

Pe iPhone și iPad, Voice Control permite utilizatorilor să realizeze gesturi multi-touch precum atingerea displayului, dublă atingere și scroll în sus sau în jos, utilizând comenzi vocale ce permit navigarea sistemului de operare fără atingerea acestuia. Utilizatorii pot înregistra chiar și gesturi personalizate (Custom Gerstures). După ce spui „Create new command” (creează o nouă comandă) în setările Voice Control, utilizatorul va spune „Action” (acțiune), apoi „Run Custom Gesture” (activează Custom Gesture) pentru a deschide ecranul de înregistrare. Utilizatorul poate păstra grila numerotată în timp ce spune „Drag <number> to <number>” (trage numărul X peste numărul Y) pentru a crea un gest de trecere de la un element la altul, apoi spune „Tap stop” (selectează stop). După denumirea gestului – de exemplu „Jump up” (treci la nivelul superior) – utilizatorul poate spune acest nume pentru a activa gestul în timp ce se joacă un joc.

Atenție selectivă

Pe iPhone și modelele de iPad cu TrueDepth camera, Voice Control se activează și se dezactivează în mod inteligent, în funcție de unde se uită utilizatorul. Camera TrueDepth proiectează și analizează peste 30 000 de puncte invizibile pentru a crea o hartă detaliată cu fața utilizatorului și capturează de asemenea și o imagine infraroșu a feței. Pe lângă faptul că sunt folosite pentru Face ID, aceste date sunt utilizate și de funcția Attention Aware, ce recunoaște când ochii utilizatorului sunt deschiși și când atenția îi este îndreptate către dispozitiv. Dacă activezi Attention Aware din setările Voice Control, funcția de recunoaștere vocală se va dezactiva automat când utilizatorul nu se uită la cameră și se va reactivea când utilizatorul se uită din nou către cameră, realizând o detașare ce permite utilizatorului să interacționeze cu computerul și cu oamenii din jur fără ca dispozitivul să interpreteze greșit comenzi vocale.

Procesare pe dispozitiv, pentru un grad sporit de confidențialitate

Apple e de părere că intimitatea ar trebui să fie disponibilă în egală măsură pentru toți utilizatorii, indiferent de modul în care interacționează cu dispozitivul. Făcând uz de puterea mare de procesare a cipurilor din seria A (pentru iPhone și iPad) și de arhitectura unică pe bază de silicon a Mac-urilor, procesarea audio Voice Control se realizează direct pe dispozitiv, menținând însă performanțele excepționale ale dispozitivelor. Acest lucru asigură confidențialitatea cuvintelor, de la mesajele pe care le dictezi și știrile pe care le accesezi până la site-urile prin care navighezi.

Un beneficiu suplimentar al faptului că datele sunt procesate pe dispozitiv e că Voice Control va funcționa întotdeauna. Chiar dacă rămâi fără conexiune la internet, vei avea control complet asupra dispozitivului și poți realiza activități locale precum scrisul, codificarea, editarea imaginilor și interacțiunea cu diferite tipuri de conținut.