iOS 13: Aplicația Notes a devenit mult mai puternică

O funcție de căutare mai inteligentă, listă cu elemente de bifat (în sfârșit!) și o restructurare totală. Odată cu lansare iOS 13, aplicația Notes revine în lumina reflectoarelor. Aplicația nativă de luat notițe a celor de la Apple a înflorit și începe să intre în competiție cu variantele software contra-cost. Apple a rezolvat câteva probleme-cheie și a transformat Notes într-o aplicație excelentă. Cu un nou mod de vizualizare tip galerie, liste cu elemente de bifat și foldere ce pot fi puse la comun cu alți utilizatori, Notes poate deveni cu ușurință aplicația zilnică de luat notițe.

aplicația Notes pe iPhone

Noul mod de vizualizare Gallery

notes pe iphone

Pentru notițele stocate în iCloud sau iPhone, noul design vine cu un nou mod de vizualizare Gallery ce afișează notițele sub formă de iconițe, fapt ce înlesnește navigarea și găsirea fișierului pe care îl cauți. Poți accesa acest mod de vizualizare dând swipe în jos când revizuiești notițele și selectând iconița pentru gallery view din colțul stânga-sus. Notițele vor fi afișate ca pictograme rectangulare, iar iconița pentru galerie va apărea în culori închise. Poți trece înapoi la modul clasic de vizualizare dând clic din nou pe iconiță.

Din același meniu, poți schimba ordinea notițelor. Modul implicit de aranjare se realizează în funcție de data la care s-a realizat ultima modificare a notițelor, cu opțiunile de a le aranja și în funcție de data la care au fost create sau în funcție de nume. Aceasta e o opțiune excelentă pentru cei care utilizează gândirea vizuală sau cei care iau foarte multe notițe. În plus, dacă ai adăugat o imagine ca atașament (sau un link către un website) în modul galerie, notița va apărea reprezentată de acea imagine.

Noul mod de afișare a atașamentelor a fost plasat în meniul „…” din colțul dreapta-sus al oricărui folder. Atașamentele sunt organizate în funcție de tip: fotografii, clipuri video, scanări, website-uri și alte documente.

Crearea unei noi notițe

notes pe iphone

Poți adăuga așadar atașamente – hărți, link-uri web, documente și nu numai – notițelor noi sau celor existente utilizând meniul Share din Maps, Safari și din multe alte aplicații. Această opțiune ajută foarte mult la organizare, pentru că aplicația Notes poate deveni o colecție de informații utile. Ca regulă de bază, dacă vrei să accesezi curând un link anume, trimite-l mai degrabă în aplicația Reminders. Însă dacă dorești să păstrezi informația în caz că o vei accesa, probabil, pe viitor, ar fi mai bine să o trimiți în Notes.

Când creezi o nouă notiță, poți începe întotdeauna cu câte un format diferit pentru titlu, rubrică sau corpul textului. iOS 13 vine cu o nouă dimensiune, subtitlurile.

Noi opțiuni pentru liste

notes pe iphone

Listele ce permit bifarea elementelor reprezintă o opțiune foarte importantă pentru Notes. Ori de câte ori trebuie să navighezi printr-o serie complicată de evenimente, aceste liste îți ușurează semnificativ viața. E foarte simplu să creezi liste de cumpărături, liste cu activități sau cu dorințe, apoi să bifezi elementele pe parcurs. În aceste cazuri, ordinea elementelor e foarte importantă. În versiunile precedente trebuia să ștergi și să rescrii manual modificările, dacă voiai să schimbi ordinea. Acum nu trebuie decât să le muți cu drag and drop.

O altă evoluție a listelor constă în crearea mai simplă a alineatelor; acum poți face asta cu un simplu swipe. Alineatele nu sunt sub-sarcini, ci contribuie pur și simplu la o mai bună organizare și reprezentare vizuală a listei. În plus, elementele bifate ale listei se vor muta automat la final. Vei fi întrebat dacă dorești ca elementele să se organizeze automat conform acestui principiu când vei bifa pentru prima oară un element din listă. Poți schimba acest mod de organizare accesând Settings > Notes > Sort Checked Items.

Funcție avansată de căutare

notes pe iphone

Poți utiliza funcția de căutare pentru a găsi texte în documente precum chitanțe sau facturi pe care le-ai scanat cu funcția integrată de scanner. Funcția de căutare poate recunoaște vizual și imaginile din interiorul notițelor, cum ar fi o bicicletă, când cauți cuvântul „bicicletă”.

Dacă dai clic pe fereastra Search, lista se va popula cu sugestii precum notițe puse la comun, notițe blocate, notițe cu liste, desene, documente scanate, atașamente. Aceasta e o opțiune excelentă când nu îți aduci aminte titlul unei notițe, dar știi ce conține.

Funcția de căutare este susținută și de opțiunile de a crea sub-foldere, de a reordona folderele și de a selecta opțiunea preferată de sortare pentru fiecare. Crearea sub-folderelor era posibilă doar pe iPad, macOS și iCloud, însă acum le poți crea foarte simplu și pe iPhone. Nu trebuie decât să tragi un flder deasupra altuia, iar cel de-al doilea se va transforma în sub-folder. Acestea se pot și ascunde, atingând săgeata din lateralul folderului.

Folderele puse la comun

notes pe iphone

Folderele puse la comun oferă posibilitatea de a colabora facil cu alți oameni. Poți pune la comun un întreg folder cu familia sau cu echipa, oferind tuturor permisiunea de a crea și edita notițe. Noua opțiune view-only pentru colaborare pe notițele sau folderele puse la comun permite oricui să vizualizeze notițele, însă doar tu poți face modificări. Această funcție e foarte practică dacă ești obișnuit să aduni toate notele – inclusiv cele personale – în aplicația Notes. Prin urmare, poți pune la comun cu colaboratorii un folder cu minutele întâlnirilor, oferindu-le doar acces read-only.

În plus, noul Notes îți permite să distribui notițe individuale cu statut view-only către alți utilizatori de iClud. Există o mulțime de opțiuni pentru notificarea colaboratorilor: mesaje, e-mailuri, messenger, Facebook și altele, în funcție de mijlocul favorit de comunicare.

Funcții pe care probabil că nu le cunoști

Chiar dacă Notes nu e una dintre cele mai utilizate aplicații de pe iPhone, aceasta beneficiază de câteva funcții ce merită amintite.

  • Dă swipe pentru a fixa cea mai importantă notiță în fața celorlalte, pentru a o putea accesa rapid.
  • Poți utiliza degetele pentru a desena direct în notiță, alegând dintre o varietate de stiluri de pensule și culori.
  • Poți securiza notițele ce conțin informații sensibile – cum ar fi detalii financiare, medicale sau alte detalii secrete – cu o parole, amprentă sau chiar cu Face ID.
  • Poți adăuga linii sau grile în notițe, pentru a putea scrie și desena mai ușor cu Apple Pencil pe iPad-urile compatibile.
  • Poți utiliza browserul de atașamente pentru a găsi un atașament (documente, scanări, fotografii etc.) în interiorul notițelor.