The Candy Shop Group a început ca un studio analog de înregistrat muzică. Astăzi, studioul realizează localizare în domeniul publicitar și entertainment, post-producție video și audio, dar și creație și content (foto/video/AI), într-un studio nou de producție. Activitatea zilnică implică lucrul cu clienți din toată Europa și, în ultimii ani, datorită echipamentelor complexe și a unei multitudini de verticale de business, studioul a demonstrat că este un partener eficient și de încredere.
Provocări în anii 2000
„La început, construiam singuri calculatoarele din piese și le schimbam doar când reușeam să mai strângem bani”. Oliver Sterian, fondatorul studioului, ne povestește că principalele provocări la început au fost legate de instrumentele de lucru. „În muzică, se consumă mult procesor și RAM și, din cauza efectelor în timp real, niciodată nu ne ajungeau nici procesorul, nici memoria”. Activitatea studioului s-a schimbat în 2007, când și-au achiziționat un DSP – un sistem Pro Tools din America. „Din păcate, nu reușeam să îl facem să funcționeze bine, chiar și după sute de ore de configurat, tweak-uit și reinstalat. Cuvântul de ordine era Restart – îl foloseam de cel puțin 10 ori pe zi.”
Momentul de cotitură
Ideea de a testa sistemul macOS a venit de la un coleg. „Pentru noi, a fost o zi de cotitură, în 2010. În 2011, deja gestionam 6 grupuri de montaj video și 2 echipe de sunet.” Calculatoarele Apple i-au ajutat să livreze performanță, iar acest lucru s-a tradus într-o creștere exponențială a afacerii.
De la instabilitate, la creștere în business
Prin tranziția la macOS, The Candy Shop Group au eliminat două probleme importante: instabilitatea sistemului de operare și conectivitatea slabă între echipamente. Teama legată de compatibilitatea aplicațiilor cu macOS s-a dovedit nefondată – „am descoperit nu doar că toate aplicațiile noastre funcționau perfect, dar unele mergeau chiar mai bine decât înainte — inclusiv cele de birou, folosite zi de zi.”
iSTYLE, un partener care a crescut în ritm cu clienții
Primul lucru pe care Oliver Sterian l-a rezolvat după vizita la iSTYLE a fost problema importurilor și a facturilor locale. În plus, au beneficiat de garanție oficială la echipamente.
„Pe măsură ce și iSTYLE a crescut, am descoperit că putem apela la ei în multe privințe – ne pot repara echipamentele, oferă suport, iar colaborarea cu ei ne-a luat de pe cap multe griji.”
Industria de publicitate și entertainment sunt domenii în care presiunea asupra termenelor de livrare este imensă, de aceea, pentru The Candy Shop Group, iSTYLE a devenit un partener de încredere în acest context. În prezent, studioul asigură un echilibru optim între rapiditatea execuției, calitatea livrărilor proiectelor și o scalabilitate robustă, fără sincope.
![]() |
![]() |
Viitorul sună bine
Ecosistemul Apple este un adevărat driver de creștere al afacerii – este scalabil, stabil și eficient, permițând echipei să crească în mod natural, să lucreze remote și să păstreze aceeași viteză de execuție. Acest cadru tehnologic a contribuit la performanțele obținute, inclusiv la câștigarea unui premiu Effie România, alături de agențiile partenere.
„Avem planuri clare de extindere – ne dorim să dezvoltăm divizia de localizare pentru entertainment, să consolidăm zona de creație video și să acoperim mai multe limbi și piețe. Ecosistemul Apple este baza pe care construim aceste etape.”
Un sfat pentru alte businessuri?
„Sfatul nostru pentru alte companii este să nu trateze tehnologia ca pe un cost inevitabil. Dacă alegi bine partenerii și soluțiile, cum am făcut noi cu iSTYLE și Apple, tehnologia poate deveni un avantaj competitiv real – atât în eficiență, cât și în calitatea muncii și a colaborării interne.