Cum să ai grijă de bateria ta

Din păcate, scăderea duratei de viață a bateriei este ceva natural. Toate bateriile mor mai devreme sau mai târziu. Totuși, există câteva lucruri care te pot ajuta să prelungești viața ei dacă ești atent la câteva mici detalii.

Probabil nu e nevoie să intrăm în detalii legat de cât de enervant este atunci când bateria pierde din capacitate și trebuie să o încarci tot mai des. E important, căci schimbarea bateriei te poate costa destui bani, chiar dacă e una din componentele cel mai ușor de înlocuit.

Pentru a avea grijă de bateria ta mai mult, e nevoie, mai întâi, să înțelegi cum funcționează. Apple, la fel ca și alte companii, folosește momentan tehnologia populară litiu-ion pentru producerea bateriilor. Aceasta are multe beneficii, inclusiv rezistența mai mare a acestor baterii față de cele din trecut.

Rapid și Lent

Dacă ești atent, vei observa că atunci când îți conectezi iPhone-ul sau MacBook-ul la încărcător, el începe să se încarce foarte rapid la început, iar apoi procesul devine mai lent. Nu e ceva accidental. Apple și-a proiectat intenționat astfel bateriile.

Linia se află la 80%. Până în acel punct, bateriile se încarcă în „modul rapid”, pentru ca tu să primești cât mai multă putere în cât mai puțin timp. Nu este ceva accidental nici că Modul Consum Redus se dezactivează în acest moment. Urmează altă etapă a încărcării. Chiar dacă bateria se încarcă mai lent, procesul este mai blând, făcând ca viața bateriei să se prelungească.

Cicluri de încărcare

Am dori să oferim cuvântul celor de la Apple pentru explicații:

Un ciclu de încărcare este complet atunci când ți-ai descărcat un procent de 100% din capacitatea bateriei – dar nu neapărat dintr-o singură descărcare. De exemplu, poți folosi 75% din capacitatea ei într-o zi și apoi să o încarci peste noapte. Dacă folosești 25% din ea a doua zi, ai descărcat totalul de 100% și cele două zile însumează un ciclu de încărcare. E posibil ca acest proces să dureze și mai multe zile.

Capacitatea oricărui tip de baterie se va diminua după un anumit număr de încărcări. În cazul bateriilor cu litiu-ion, capacitatea scade puțin după fiecare ciclu complet. Bateriile cu litiu-ion folosite de Apple sunt menite să rețină cel puțin 80% din capacitatea lor originală după un număr mare de încărcări, dar asta variază în funcție de produs.

Așadar, e bine să reduci numărul ciclurilor de acest fel. Dacă ești lângă un încărcător, folosește-l, căci măcar bateria nu se va descărca în acest caz. Poți verifica numărul de cicluri de încărcare ușor, folosind programe third-party. O astfel de aplicație este coconutBattery, care îți permite să verifici baterii de Mac și iPhone într-un minut.

Uită de woodoo!

Probabil toți știți legende cu diferite acte de magie care trebuie făcute înainte de a porni telefonul tău pentru prima dată, pentru ca durata vieții bateriei să fie mai lungă. Descarc-o complet, apoi încarc-o 24 de ore, scuipă în spatele tău, sacrifică un pui și apoi pune telefonul în congelator pentru 20 de minute…

Chiar dacă bateriile vechi trebuiau „antrenate” o vreme, nu același lucru se întâmplă și cu bateriile actuale. Nu are rost să descarci aparatul complet. Se spune chiar că nu e bine. Poți începe sau te poți opri din a încărca baterii cu litiu-ion oricând. Procesul nu afectează viața bateriei aproape deloc.

Nu trebuie nici să-ți faci griji când lași telefonul la încărcat peste noapte (sau mai multe zile la rând). Cele mai noi baterii sunt protejate împotriva încărcatului excesiv, deci n-ar trebui să fie o problemă, cu excepția momentului în care e lovită de un fulger – așa că nu-ți încărca telefonul în timpul furtunii dacă poți. Electronica folosește celule diferite de fiecare dată, astfel încât fiecare celulă are timp să „se odihnească” (descarce) – acest lucru face bine bateriilor.

Totuși, e bine să asculți următorul sfat: dacă știi că nu vei folosi aparatul tău pentru mult timp (luni, poate chiar ani), atunci lasă-l cu bateria încărcată la 40-50%, închis, într-un loc uscat și friguros (de preferat sub 31°C). Dacă nu folosești telefonul pentru mai mult de o jumătate de an, încarcă-l la 50% la fiecare 6 luni.

Dacă pui deoparte un aparat când este încărcat complet, bateria poate intra într-o stare de descărcare profundă, care o face incapabilă să se mai încarce complet. Astfel, dacă pui deoparte o baterie încărcată complet pentru o lungă perioadă de timp, ea își va pierde din capacitate, ducând la o durată de viață mai scurtă.

– scrie Apple

Alte sfaturi folositoare

  • Folosește cel mai nou software, pentru că de multe ori el include tehnologii mai avansate de economisire a energiei.
  • Nu expune bateria unor temperaturi extreme. Intervalul optim de temperatură pentru o baterie este de la 16 până la 22 de grade C. Pericolul cel mai mare este căldura (ex: să lași telefonul în mașină în timpul verii). Îți poți strica bateria permanent în acest fel și ea poate chiar exploda în cel mai rău caz. Frigul extrem poate cauza, pe de altă parte, o scădere a duratei de viață a bateriei (ex: Battery-gate al iPhone 6S); când revine la temperaturi normale de funcționare, performanța revine la nivel normal.

  • Dacă nu ești mulțumit de performanța bateriei tale, modifică-ți setările! În mod normal, ecranul consumă cea mai multă energie, așa că e firesc să reduci luminozitatea lui. Poți economisi baterie și folosind WiFi în loc de datele mobile, dat fiind că WiFi-ul folosește energie mai puțină. Un alt lucru pe care-l poți face este să verifici în setări ce aplicații mănâncă cel mai mult din durata de viață a bateriei și să oprești aplicațiile nefolositoare.