Cum a schimbat Apple lumea computerelor: Revolutionary Computers II

Calculatoarele personale nu ar fi aratat ca in prezent fara Apple.

Cum a schimbat Apple lumea computerelor: Revolutionary Computers II

În articolul precedent, am urmarit o imagine de ansamblu asupra istoriei computerului Apple pâna în anul 1993, când a aparut Macintosh TV.

iMac (1998)

cele 5 imacuri colorate

Au fost trei motive pentru care iMac a devenit rapid cel mai vândut computer personal din SUA. A fost o unitate usor de utilizat, de sine statatoare, cu configurare minima necesara. Avea chiar si un mâner care îl facea usor de mutat. O treime din vânzarile iMac din primul an au fost realizate de cumparatorii care si-au luat un computer pentru prima oara.

iMac-ul a avut un design uimitor pentru acea vreme, mai ales daca era comparat cu computerele bej care au dominat piata. Bondi Blue iMac, cu mouse-ul circular si cu corpul translucid, îti permitea sa arunci o privire în interior. La mai putin de un an, a urmat a doua generatie care a adus cinci variante de culori luminoase, precum bomboanele.

“i” vine de la “internet”. iMac a fost unul dintre primele computere care a oferit rapid si usor acces la internet. Cu doua porturi USB, iMac a marcat o etapa importanta în istoria standardului USB. De la lansare, numarul de periferice USB vândute a crescut brusc.

Toate aceste motive au facut din acest Mac un succes extraordinar în vânzari. La o saptamâna dupa ce noile iMac-uri au devenit disponibile, Apple a anuntat ca cele mai recente câstiguri trimestriale au crescut de trei ori fata de anul precedent.

Power Mac G4 Cube (2000)

g4 cube

Acest frumos computer minimalist poate fi gasit la Muzeul de Arta Moderna din New York. În ciuda designului sau uimitor, realizat de legendarul Jony Ive, acesta nu a devenit un bestseller.

Acest computer a fost "copilul" lui Jobs mai mult decât orice alt model, fiind inspirat de computerul NeXTcube, produs NeXT. În 1996, Apple a cumparat compania, iar Cube a aparut patru ani mai târziu. Corpul computerului era confectionat din „sticla” acrilica, ascunzând un hardware mare în interior. Cea mai mare problema a lui Cube a fost absenta unui ventilator. Supraîncalzirea a dus la deteriorarea corpului acrilic al computerului. De aceea, majoritatea clientilor au preferat Power Mac G4 („lampa”) cu solutia traditionala de racire.

La un an de la introducerea sa, Apple a anuntat ca întrerupe modelul.

iMac G4 (2002)

imac g4

Acest model nu poate fi trecut cu vederea, deoarece este unul dintre cele mai frumoase modele si din nou, absolut diferit de modelele anterioare.

Mac-ul a primit porecla „lampa” sau „floarea soarelui” datorita aspectului sau. Monitorul LCD a fost montat pe un brat din otel inoxidabil complet reglabil, care semana cu o lampa de masa si care ofera o pozitionare ergonomica. Baza sa era o emisfera din plastic în care a fost amplasat tot hardware-ul. Apple s-a îndepartat de plasticul translucid, oferind iMac-ului un finisaj elegant alb.

Designul computerului seamana cu personajul Luxo Jr. din filmul de animatie Pixar. Pixar a fost o alta companie strâns legata de Jobs.

Utilizatorii l-au evaluat pozitiv, în ciuda pretului mai mare.

iMac G5 (2004)

imac g5

Au fost vândute sute de mii de bucati G5. Acesta a fost complet reproiectat si diferit de iMac G4. Toate componentele electronice ale computerului au fost plasate în spatele unui ecran LCD, astfel ca la prima vedere a fost doar un monitor LCD mai gros.

Acest design a prezentat „piciorul” din aluminiu, care a servit ca si suport pentru corpul computerului pâna în ziua de azi. A fost primul computer compact all-in-one din lume. Acest model a utilizat, de asemenea, un sistem avansat de racire controlat de sistemul de operare, ceea ce facea iMac-ul foarte silentios la o sarcina scazuta a procesorului.

În 2005, alte tehnologii noi au fost încorporate în iMac G5. Senzorul de lumina ambientala creste sau scade automat luminozitatea LCD în functie de lumina ambientala. Alte îmbunatatiri au constat în webcam-ul iSight integrat în cadrul afisajului, conexiunea WiFi Airport Extreme (802.11g) si conexiunea Gigabit Ethernet.

MacBook Pro (2006)

mac book pro 2006


La Macworld Expo din 6 iunie 2005, Jobs a anuntat ca Apple va începe sa produca computere Mac bazate pe Intel începând cu anul 2006. Pe 10 ianuarie 2006, noile MacBook Pro si iMac au devenit primele computere Apple care folosesc procesorul Intel Duo Core. Macbook Pro este capul familiei MacBook, oferind variantele de 13” si 15''. MacBook Pro a fost un model realizat dintr-o bucata de aluminiu, cu display mai subtire si un trackpad a carui suprafata este un mare buton de click.

În timpul discursului cheie de la Macworld Expo, Jobs a anuntat ca Apple Computer Inc. va fi redenumita „Apple Inc.”. Motivul pentru care s-a schimbat numele a fost schimbarea strategiei, compania punând accent mai mult pe electronicele de consum.

MacBook Air (2008)

macbook air 2008


Uita-te în jurul oricarei cafenele si vei vedea cel putin un MacBook Air (este amuzant ca acest text este scris de pe un Macbook Air). Acest model revolutionar de notebook este atât de portabil, încât nu necesita o geanta de afaceri speciala pentru transport. Steve Jobs a prezentat noul MacBook Air la MacWorld pe 15 ianuarie 2008 ca fiind primul Mac din categoria computerelor compacte, ultrabooks. MacBook Air a fost anuntat drept „cel mai subtire notebook din lume”. Desi era într-adevar mic, avea o tastatura retroiluminata cu dimensiuni complete. MacBook Air a fost, de asemenea, o descoperire în ceea ce priveste materialele si impactul asupra mediului. Acesta a oferit stocare rapida SSD, fiind prima Mac-generatie fara unitate optica CD sau DVD.


Sursa: Time.com, Thought.com

Înapoi la blog