Cum utilizezi funcția Calculator pe Apple Watch

Aplicația Calculator are o poveste misterioasă. Aceasta e inclusă de foarte multă vreme în iOS și macOS, însă iPad-urile și Apple Watch-urile nu s-au bucurat de această soluție nativă. Din fericire, watchOS 6 a adus funcția Calculator pe Watch, însă de pe iPad lipsește în continuare…

calculator pe apple watch

Se spune că una dintre cele mai influente persoane din istoria companiei Apple, Steve Jobs, a pus capăt ideii de a avea o aplicație Calculator pe iPad. Însă de ce ar fi făcut așa ceva? Potrivit legendei, regretatul CEO Apple l-a chemat pe Scott Forstall în biroul său înainte de lansarea iPad-ului. La acea vreme, Forstall era responsabil pentru interfața grafică a primelor versiuni de iOS, de la prima la cea de-a șasea, care arătau cam așa:

interfața veche iOS

Între două întâlniri, Jobs a vrut să vorbească cu Forstall despre reproiectarea aplicației Calculator. Nu uita, suntem în 2010. Însă Forstall l-a anunțat pe Jobs că pe lista de actuvități a echipei sale nu există o astfel de sarcină. Pentru că nu arăta suficient de bine pentru iPad-uri, Jobs a considerat că aplicația nu e pregătită să apară pe noul dispozitiv și i-a cerut lui Forstall să o elimine complet, dacă nu o poate reproiecta. Și după cum știm, aplicația nu fost niciodată implementată pe iPad.

Poate e doar o poveste – noi ne putem totuși imagina că așa ceva s-ar fi putut întâmpla – însă un lucru e cert: aplicația lipsește în continuare de pe iPad. Dar a fost implementată în schimb pe Apple Watch.

Cum adaugi aplicația Calculator pe un watch face

Poți integra aplicația Calculator pe watch face-urile compatibile astfel:

  • Apasă pe Digital Crown pentru a naviga la watch face-ul de pe propriul Apple Watch.
  • Apasă ferm pe watch face pentru a intra în modul de personalizare.
  • Selectează un watch face.
  • Selectează Customize.
  • Selectează locația unei complicații.
accesare watcj face
  • Rotește de Digital Crown și dă scroll prin complicații pentru a o selecta pe cea pentru Calculator.
  • Apasă pe Digital Crown pentru a ieși din modul de personalizare.
  • Atinge watch face-ul când ai terminat.

personalizare watch wace

Cum accesezi aplicația Calculator pe Apple Watch

Poți accesa aplicația Calculator pe un watch face din Home Screen.

Dintr-un watch face:

  • Apasă pe complicația Calculator pe un watch face compatibil.
  • Utilizează aplicația Calculator ca pe orice alt calculator standard.

integrarea calculator in watch face

Din Home screen:

  • Atinge o dată Digital Crown.
  • Selectează Calculator.
  • Utilizează aplicația Calculator ca pe oricare alt calculator standard.

cum accesezi calculator din home screen

Cum utilizezi aplicația Calculator pentru bacșiș

Aplicația Calculator include o funcție pentru bacșiș. Indiferent prin ce metodă accesezi calculatorul pe Apple Watch, iată cum poți folosi funcția de bacșiș:

  • În Calculator, scrie valoarea totală a notei de plată.
  • Selectează Tip (bacșiș).
  • În timp ce căsuța Tip e selectată, utilizează Digital Crown pentru a ajusta procentul de bacșiș.
  • În timp ce căsuța people (oameni) e selectată, utilizează Digital Crown pentru a ajusta numărul de oameni la care se va împărți nota de plată, cu bacșișul inclus.

funcția de bacșiș

Ecranul va afișa valoarea notei înainte de bacșiș, bacșișul, numărul de oameni, totalul e plată și suma pe care trebuie să o achite fiecare persoană (dacă e cazul).